Mă gândeam

Mă gândeam, 

cum ar fi dacă ți-aș împrumuta ochii mei,

să îi scot ușor din orbite și să îi am în palmă,

să te văd de la alt nivel și din ce în ce mai aproape.

Mă gândeam, 

cum ochii mei au o minte a lor,

iar când vor ajunge la tine, vor face o copie a minții,

iar ea va ajunge în sertarul tău bun.

Mă gândeam, 

cum ar fi să ai percepția mea?

ai fi eu?

Mă gândesc,

ce ar fi dacă aș accepta vederea ta?

ce ar fi dacă n-aș mai vrea să te schimb?

Doar mă gândesc

sau simt.

Timp

E un timp în care nu mă scurg

și nici nu stau.

E doar un timp.

E același timp.

Sunt într-o mașină pe autostradă:

ea se mișcă,

iar eu par a sta.

Și eu mă mișc,

mereu în același timp.

Timpul e acum.

Când s-a făcut toamnă?

”Când s-a făcut toamnă?
-Aseară.”
Aseară s-a făcut toamnă,
ușor,
frunzele cădeau ude
în lumina farurilor.
Linia albă continuă strălucea.
Linia albă punctată strălucea.
Parcă era liniște
sau
parcă era The Doors.
Să vezi galbene părți cum se duc
și cum îți place
și cum te fac să simți calmul.
Sunt înăuntru,
nu simt ploaia,
nici frunzele,
nici frica,
nici lumina.
Aș vrea să fiu una cu toamna,
aia blândă, aia trezită.
Când cască ochii, visele încă sunt vii,
e în siguranță, e în pat.
Când se ridică în fund și își șterge ochii,
e încă ceață.
Când merge spre baie și oasele se dezmorțesc,
plânge puțin.
Când se uită în oglindă și zâmbește,
a ieșit soarele.
Când se spală pe dinți,
frunzele cad.
Când se îmbracă,
copacii sunt goi.
Când iese pe ușă,
deja e iarnă.

Miss

Am zburat azi pe un nor,
într-un soi de pace-n lume,
unde toți lucrau de zor
pentru propriile lor nume.

Lucrul era unul greu,
ceva ce n-ai putea a crede:
să-ți fie ție zmeu
și fericit cât se vede.

Se spunea c-a început,
pacea asta să apară,
într-un timp demult pierdut,
poate într-o zi de vară.

Cum soarele atinge tot,
așa și el a reușit,
stând la plajă într-un cot
să-și șoptească „Merit!”.

Merit își spuse el,
azi, mâine și poimâine,
ce-ar fi să fiu eu acel,
egal și cu un câine.

Egal a pus oriunde-n timp,
iar viața merse lin, ușor.
Acolo fuse un mare schimb
ce s-a făcut interior.

„Înăuntrul meu se vede plin,
ca un butoi umplut cu vin.
Iubirea mea de aici e sus
și simt că ar trebui spus:

-Draga mea, Miss Univers,
pacea-n lume ți-o dorești,
iar în iubirea mea de vers
vei găsi să te iubești.

Eu îți spun, acum, în șoaptă,
c-am găsit o pace-n faptă.
Fapta mea e simțul tot,
accept și-mi zic că pot.”

Prin soare, el și miss,
spusul a fost zis.
Ce rămâne de făcut?
Simte complet și vrut.

16//10//2015

Opt

Infinitul e acum.
Acum e infinit.
Mereu va fi acum.
Trăiesc acum și trăiesc veșnic.
Eu nu tind spre infinit. Eu sunt infinit

Doar tu, lumină

Vrei să îți schimbi becul,
mă întrebi.
Eu nu îți răspund.
Vrei să îți schimbi becul,
îmi spui.
Eu nu îți răspund.
Vrei să îți schimbi becul,
e întuneric.

04//10//2015

Taci

Pentru mine e încă dimineață
la 22:24.
Ultima țigară, de rezervă,
dintr-o conservă ce a devenit scrumieră,
o fumez drept prima.
Pornesc spre taci,
faci,
maci,
saci.
Pornesc spre mine,
tine.
Trec lunile fără ceas și orele fără limbă,
ajung la minute și spun tot.
Ce timp,
ce vreme,
ce viață,
își vor spune când vor vrea.
Ei se știu,
ei se vor.

24//09//2015

Vineri

Ți-am zis de luni
și de tot ceea ce poate fi.
Îți zic de vineri
și de tot ce aș vrea să fie.
Merg prin gânduri și le cern,
le aleg,
le spăl cu sare.
Gânduri ce mă tot trimit
în stări ce nu le-aş vrea,
dar trec prin ele și le simt.
Te simt.
Vineri te simt
ca niciodată mai adânc.
Ce e vineri?
O zi,
o oră,
o clipă.
Sunt toate la un loc,
iar eu...
eu rămân în clipă
și sper.

Easy

Bite the world,
chew it,
swallow it,
feel it going down your throat,
feel it spreading in every cell of you.
Now stop.
Stop thinking.
Just feel how you have the world inside.
The inside world is the outside world.
You are everything and everything is you.
Now start.
Live.

Luni

De aici aş vrea să vezi
cum se deschide o cale,
un drum spre tot ce nu vom știi,
un drum spre tot ce poate fi.
Pe o plajă specială,
la un colț de bar,
într-o zi de luni normală,
mi-ai intrat ca un val.
Un val ce merge adânc în țărm
și atinge toate colțurile.
Un val ce-aș vrea să mai rămână
si să îi devin mare și ocean.

Stele mii

Te-ai gândit la mine azi
așa cum o fac și eu.
În fiecare zi e azi.
Uneori mai mult,
mai des
mai plin
mai jos.
Știu că suntem la fel
când simțim.
Ai momente când îmi arăți
și mă bucur de ele,
le iau ca atare: simplu.
Complicat și dual,
cuvinte ce nu îmi lipsesc din vocabular.
Încerc sa le asimilez,
ușor și cu răbdare.
Răbdarea mă înveți să o am,
Curajul te învăț să îl ai.
Învățăm ușor și se depune:
strat cu strat,
fir cu fir,
stea cu stea,
plimbare cu plimbare.
Mergem pe un drum
la orice oră
cu o viteza de o lună pe văz.
Rămâne de văzut cum răbdarea și curajul se împacă:
poate că într-o seară de vară cu stelele aliniate pe acoperișul unui bloc din centrul orașului.

Străin

Mi-e dor.
Mi-e dor de tine.
Mi-e dor de tine?
Sau...
Mi-e dor de tine sau de celălalt tine?
Nu știu.
Mă ascund în dor,
mă ascund în apropieri,
mă ascund în voi.
Nu mă mai ascundeți!
Lăsați-mă afară și înăuntru.

Așa

Mă modelez,
mă fac,
mă creez.
Eu sunt totul și pot și vreau
și de fapt sunt ceea ce vreau și ceea ce pot.
Centrul sunt eu. Centrul ești tu.
Da, simte-mă de departe și vei știi.
Simte-mă de aproape și vei simți.
Știu că simt,
simt și sunt.
Acțiunea își simte reacțiunea, oricum ar fi ea.
Voi sunteți oglinda mea, prin voi mă văd pe mine.
Ceea ce eu simt, simți și tu.
Ceea ce eu sunt, ești și tu.
Simțim, suntem.
Sunt rece, ești rece.
Ești cald, sunt caldă.
Am o scoică ce ne încălzește sufletele
și o frică ce ne răcește.
Mai mereu la extreme,
cu greu la mijloc.
Eu sunt totul și pot și vreau
și de fapt sunt ceea ce vreau și ceea ce pot.
Eu sunt echilibru.

Liniște

Trei,

Trei e din povești și e magic.

Eu îl știu pe Trei.

Trei e al meu.

Așa cum au trecut trei luni

sau douăsprezece de luni, 

așa, nu mi-am dat seama că

de fapt, nu ne-am schimbat.

Dacă aș descrie acum,

aș spune familiar și în siguranță,

cam de fiecare dată.

Să pășesc din nou în apartamentul de la etajul cinci după trei luni 

de fără noi,

n-a schimbat nimic, nu s-a schimbat nimic, tu nu te-ai schimbat.

E ca și când aș fi lipsit doar o săptămână din dormitorul sufragerie,

unde, între timp, televizorul s-a stricat puțin,

pick-upul a fost acoperit de o față de masă,

canapeaua extensibilă și-a mutat locul,

iar chitara a stat pe fotoliu.

O săptămână cu mici schimbări, dar care nu schimbă senzația.

Senzația e aceeași,

Somnul e același,

Liniștea e aceeași.

Prima dată la tine simțeam
că nu îmi găsesc locul și nu puteam să adorm.

După, m-am obișnuit,

iar acum

e chiar o obișnuință.

M-ai luat în brațe în somn,

tot ca o obișnuință.

Am venit fără așteptări,

Am plecat fără așteptări.

E eliberator. 

E bine.

Ol' 55

Noi mai vorbim,
din când în când,
dar mereu nimicuri.
Câteodată mă gândesc să îți scriu
Câteodată mă gândesc să nu.
Ți-aș spune că Prințul a plecat,
că l-am dat afară într-o noapte
și nu s-a mai întors.
Încă îi mai las mâncare la ușă,
așa cum facem și noi.
Ne hrănim cu discuții și melodii ca să vedem dacă mai suntem.
Trăim în trecut și
poate nu ar trebui să îi mai las mâncare,
poate ar fi bine să mă bucur că a fost
și că nu mai este.
Mai am ceva să îți spun,
a doua sticlă de vin pe care nu am băut-o
încă e la mine în frigider -
nu am deschis-o sperând că o vom bea împreună.
Într-una din zile o voi deschide,
probabil singură
și mă voi bucura că pot să fac asta.
De când nu te-am mai văzut nici discul nu l-am mai ascultat.
Ziceai, atunci când l-am ascultat ultima oară,
că este probabil a treia oară când te îndrăgostești de mine.
Cu un lucru știu sigur că am rămas de la tine,
pasiunea pentru Chardonnay.

Știu că nu, dar vreau da

De-aș scrie o poezie despre noi,
ar fi ceva abstract
din care să nu se înțeleagă nimic
pentru că nici noi nu ne știm.
Ar fi ceva cu țigări, vin și viniluri
și nopți dormite și nedormite
și discuții despre suflet
și un scor la șah de doi la unu.
Probabil că aș scrie o poezie fără,
doar fără, fiindcă nu e cu ceva.
Aș aduce vorba de mâncare și plimbări,
de aparatul tău foto pe film,
de eșarfa de la mine,
de pana ta de chitară care nu știi că e la mine pe noptieră.
Mai ții minte vânătorii de răceală,
bagă domne una românească,
ceai de iasomie,
pixul cu numele meu
cd-ul aruncat pe geam?
Am avut și un scenariu de film,
cel cu clătitele.
Am avut timp un an să nu ne cunoaștem.
Am avut timp o lună să ne știm.
Sincronizarea nu ne-a fost prietenă.
Dacă mă gândesc la tine,
aș zice
cerb
coniac
țigări
blues
comedy central
geaca aia xxl
sărut pe frunte
superficialitate și prejudecăți.
Ți-aș spune dragă și te-aș îmbrățișa,
dar am stabilit că nu e așa.
Vreau să existe un potențial
și ție îți e frică de asta.
Atunci când m-am lăsat să simt,
ție ți-a fost frică de corăbii.
Așa că aleg să scriu aici și să nu dau post pentru că îmi e frică să știi, îmi e frică de frica ta.
Deci voi mai aștepta puțin, poate scapi, dar nu știu cât mai pot să nu zic.
Ai risca?