Am zburat azi pe un nor,
într-un soi de pace-n lume,
unde toți lucrau de zor
pentru propriile lor nume.
Lucrul era unul greu,
ceva ce n-ai putea a crede:
să-ți fie ție zmeu
și fericit cât se vede.
Se spunea c-a început,
pacea asta să apară,
într-un timp demult pierdut,
poate într-o zi de vară.
Cum soarele atinge tot,
așa și el a reușit,
stând la plajă într-un cot
să-și șoptească „Merit!”.
Merit își spuse el,
azi, mâine și poimâine,
ce-ar fi să fiu eu acel,
egal și cu un câine.
Egal a pus oriunde-n timp,
iar viața merse lin, ușor.
Acolo fuse un mare schimb
ce s-a făcut interior.
„Înăuntrul meu se vede plin,
ca un butoi umplut cu vin.
Iubirea mea de aici e sus
și simt că ar trebui spus:
-Draga mea, Miss Univers,
pacea-n lume ți-o dorești,
iar în iubirea mea de vers
vei găsi să te iubești.
Eu îți spun, acum, în șoaptă,
c-am găsit o pace-n faptă.
Fapta mea e simțul tot,
accept și-mi zic că pot.”
Prin soare, el și miss,
spusul a fost zis.
Ce rămâne de făcut?
Simte complet și vrut.
16//10//2015