Liniște

Trei,

Trei e din povești și e magic.

Eu îl știu pe Trei.

Trei e al meu.

Așa cum au trecut trei luni

sau douăsprezece de luni, 

așa, nu mi-am dat seama că

de fapt, nu ne-am schimbat.

Dacă aș descrie acum,

aș spune familiar și în siguranță,

cam de fiecare dată.

Să pășesc din nou în apartamentul de la etajul cinci după trei luni 

de fără noi,

n-a schimbat nimic, nu s-a schimbat nimic, tu nu te-ai schimbat.

E ca și când aș fi lipsit doar o săptămână din dormitorul sufragerie,

unde, între timp, televizorul s-a stricat puțin,

pick-upul a fost acoperit de o față de masă,

canapeaua extensibilă și-a mutat locul,

iar chitara a stat pe fotoliu.

O săptămână cu mici schimbări, dar care nu schimbă senzația.

Senzația e aceeași,

Somnul e același,

Liniștea e aceeași.

Prima dată la tine simțeam
că nu îmi găsesc locul și nu puteam să adorm.

După, m-am obișnuit,

iar acum

e chiar o obișnuință.

M-ai luat în brațe în somn,

tot ca o obișnuință.

Am venit fără așteptări,

Am plecat fără așteptări.

E eliberator. 

E bine.